Asociatii pacienti | Portalul MedRO

Povestea mea despre cum am scăpat de varice de dragul copiilor mei și al viitorului lor

Bună dragile mele, aș vrea să vă împărtașesc puțin din experiența mea cu varicele și cum am ajuns chiar pe patul de spital din cauza lor, dar și cum am scăpat de acestea definitiv, în confortul propriei mele locuințe.

Dacă am învățat un lucru din asta, este că varicoza reprezintă o problemă foarte gravă care poate duce în timp la boli mortale. Mereu mi-am dorit o familie mare, dar cu fiecare naștere, problemele mele cu varicele erau tot mai grave.

Am 5 copii frumoși și sănătoși, și aș vrea sa fiu aici pentru mult timp alături de ei, dar dupa a5-a naștere, problemele s-au agravat foarte tare. Venele au început să se vadă atât de tare încât credeam ca îmi explodeaza piciorul.

Într-o dimineață eram în parc împreună cu trei dintre copiii mei și am observat cu tristețe cum toate mamele se jucau cu copiii lor, doar eu stăteam pe bancă ca o femeie bătrână de 70 de ani, deoarece mă dureau prea tare picioarele și îmi era rușine cu cât erau de umflate. Când în sfârșit mi-am zis că o să înfrunt durerea și să merg să mă joc câteva minute cu dragii mei copii, am simțit cum mă ia o amețeală puternică, o durere ca un fulger m-a lovit în picior și m-am prăbușit la pământ. Celelalte mame au chemat o ambulanță imediat și am ajuns pe patul de spital în doar 10 minute. Doctorul de la spital mi-a spus că sunt suspectă de cancer și că varicele mele s-ar putea să îmi cangreneze piciorul.

La mine problema cu varicele e ereditară, e în familie de generații întregi. A avut mama, sora mea, a avut bunica, și se pare că acum am și eu.

Venele au început să se vadă atât de tare încât credeam că îmi explodează piciorul

Acum îmi pare atât de rău că nu am luat în serios această problemă, mă gândeam în sinea mea că poți trăi cu varice toată viața fără să ai nevoie de tratament. Nu știam că în timp, acestea pot duce la boli grave, la accidente vasculare provocate de tromboze, la cangrenarea întregului picior și chiar la unele forme de cancer. De multe ori suportam niște dureri îngrozitoare, varicele arătau inestetic și îmi era scârbă să le ating. Am început să port doar pantaloni care îmi acopereau tot piciorul deoarece îmi era rușine.

După ce m-am întors de la spital cu doar câteva sfaturi în legătură cu operații și niciun medicament concret, am decis să iau problema în propriile mâini și să caut singură un remediu.

Am încercat toate remediile naturiste pe care le-am putut găsi, de la tincturi de hrișcă, la unguente naturiste pe baza de muguri de pin sau castan sălbatic. Nimic nu a funcționat, trebuia să abordez problema altfel. Am început să mă gândesc la operație, dar după mai multe discuții cu 6 doctori diferiți, am aflat că după operație, riscul ca varicele să apară este de 99%. Am început să am simptomele unei femei la menopauză, eram tot mai obosită, aveam anxietate și nu eram capabilă nici măcar să merg la serviciu, deoarece mă dureau prea tare picioarele.

După multe nopți nedormite și o depresie constantă, am văzut lumina de la capătul tunelului

Nu o să uit niciodata ziua aceea, țin minte cum am mers acasă și am început să caut disperată pe internet un remediu care să chiar funcționeze. Pe forum-ul unui medic mi-a atras atenția o afirmație cum ca tratarea varicelor nu are efect deoarece medicina tradițională tratează simptomele ei, nu cauza apariției. În același timp, acesta recomanda o cremă pentru tratarea varicelor care se numeste Varixil Forte, care are un procentaj foarte mare de rezultate pozitive. Am căutat mult informații despre cum aș putea comanda cremă și de unde, și într-un final am găsit acest magazin.

OFERTA SPECIALA!

Unul dintre doctorii la care am fost, mi-a spus că sunt suspectă de cancer, că am lăsat prea mult varicele să se dezvolte

Am comandat cremă Varixil Forte de aici și am început să o folosesc zilnic, iar într-o săptămână, problemele mele au dispărut în proporție de 80%. În a doua săptămână, varicele au dispărut complet.

Această cremă este o rază de soare în viața mea. O să vă enumăr câteva beneficii pe care le aveți cu această cremă: vindecă rănile, consolidează pereții vaselor sangvine, întărește pereții vaselor sangvine, ameliorează durerea, reduce cheagurile de sânge si reduce umflăturile țesuturilor moi.

Mie personal, Varixil Forte mi-a schimbat viața complet și mă pot bucura din nou de familia mea, pot fi fericită alături de copiii mei. De dragul copiilor mei am făcut asta. Ei au fost motivația mea în tot acest timp. În sfârșit o să am o viață normală și îmi pot vedea copiii crescând și mergând la facultate, în timp ce se bucură de mama lor sănătoasă.

Sper ca informația să vă fie de ajutor, și să readuceți frumusețea și sănătatea picioarelor dvs în câteva zile! Baftă vă doresc!

159 RON
318 RON
Cantitatea produsului este limitata, grăbiți-vă să comandați până nu e prea târziu!

*Privind costu livrării, va adresați la consultant

Comentarii:

  • Viorica (36 de ani)
    Mulțumesc mult pentru articol Monica, am comandat și eu această cremă miraculoasă. Am avut probleme cu varicele de când exist pe această lume.
  • Florina(40 de ani)
    Bună Monica! Pot să confirm ce ai spus tu, și eu am folosit Varixil Forte și în 2 săptămâni varicele au dispărut ca prin minune.
  • Miha S.(26 de ani)
    Am plasat și eu o comandă, de mult timp caut un remediu pentru aceste varice. Mulțumesc pentru articol. Viorica, bravo.
  • Diana Vasiu(30 de ani)
    Picioarele au încetat să mă mai doară, pot în sfârșit să merg în parc cu băiețelul meu și să ne jucăm sau să alergăm împreună.
  • Ana-Maria(38 de ani)
    Acum mă simt un om absolut sănătos. Ha! Sunt chiar recunoscătoare acestei boli – m-a făcut să prețuiesc mai mult ce am, și altfel să privesc greutățile vieții. Despre cum aș fi ajuns dacă nu găseam Varixil Forte, nici nu vreau să mă gândesc. Acum în viața mea nu mai este loc pentru gânduri negre și triste, doar pozitivism!
  • Doina(36 de ani)
    In sfarsit am scapat de varicele cu care ma chinuiam de 10 ani deja. Mereu am fost foarte frustrata ca orice cremă sau remedii foloseam nu ma ajutau.
  • Marina(27 de ani)
    Nici acum nu imi vine sa cred ca am scapat de varice! Multumesc Varixil Forte!
  • Ioana S.(32 de ani)
    Foarte bun acest tratament. A facut minuni pentru mine. Merci mult Monica! Datorita feedback-ului tau am comandat aceasta cremă.
  • Dina C.(26 de ani)
    Merci frumos de articol!
Comandă aici Varixil Forte